Proprietar
emilian valeriu pal
încă o dimineață în care stau la coadă la luca nu cumpăr nimic doar caut dogoarea cuptoarelor cum două trupuri caută noaptea să se pătrundă unul pe altul vânzătoarea zâmbește și zâmbetul...
1. în fiecare dimineață înainte să se stingă neoanele ca niște șobolani împrăștiați de o ploaie de vară o iau la pas prin oraș văd luna în ultim pătrar ca un ultim client ce liorbăie o cafea...
1. după zile întregi în care pe la tine n-a mai dat nimeni măcar ideea de om - și-ai început să te masturbezi serios doar ca să vezi dacă încă exiști – bormașina vecinului care-și construiește...
un deget de cascador aici duminica oamenii ies la balcon își taie unghiile apoi privesc în golul de-afară ca la o comedie romantică orașul se transformă într-o unghieră gigant pe străzi moartea...
1. “escavări profesioniste” dimineața un hîrb de ford înmatriculat în bulgaria străbate orașul de la un capăt la altul ca un șobolan gonit din ascunzătoare litere galbene curg din...
suntem plante rătăcitoare pe amazon îți spuneam zîmbeai și cu tine zîmbeau tatuajele de pe coapsă îmi plăcea să cred că ai un soare aztec la care m-aș fi închinat fără condiții ori o coroană din...
am învățat că tot ceea ce nu se spune la timpul său crește domestic în tine și crezi că-i ok pînă-ntr-o zi cînd îți sfîșie măruntaiele ca un tigru de circ ce-și ucide dresorul și publicul crede...
bună dimineața bună dimineața și ție în stația de microbuz mai pustie ca pîntecul unei lăuze vocile noastre păreau un dublaj din filmele proaste de acțiune trase pe vhs-uri în '90 un cîine bătrîn...
de fiecare dată cînd se lasă seara orbitele mele încearcă să se obișnuiască cu întunericul de parcă ar fi mîinile unui pescar ce ating prima oară o bucată de ambră în camera mea un iz de cărți...
uneori sting lumina de parcă aș arunca ultimul bulgăre de pămînt peste cineva care încă e viu aud totul în mine cum pleacă de parcă se așteaptă inundații masive inima sternul și capilarele toate...
uneori mă uit la mîinile mele și le întreb dacă vor să fac parte din mine uneori mă uit în oglindă și o întreb oglindă oglinjoară (răspunde-mi înainte să te fac țăndări) cine are cel mai frumos...
într-o zi în care mă voi opri la semafor așetptînd să traverseze încolonați copiii de grădință voi spune o rugăciune scurtă voi bea sîngele vînatului proaspăt ucis să-mi fac curaj voi coborî...
n-aveam de unde să știu că dumnezeu suplimentase efectivele care patrulează pe străzi erau greu de recunoscut sub caschetele acoperite de promoroacă și ochii lor de culoarea țigării...
mi-e mai simplu să cred că soarele și-a luat pușca în spate și a plecat să vîneze mistreți i-am arătat un loc bun de pe vremea cînd eram copil pentru asta a trebuit să mă întorc pe urmele...
astăzi e ziua în care împărțim morții unul ție altul mie dar cu fetița asta ce facem îi ies picioarele din pămînt semn că a încolțit pe jumate cui o dăm ăluia care știe să plîngă mai bine sau...
eu sînt săgeata unui arcaș care stă la pîndă se-așază de cu seară pune un genunchi în pămînt ascultă cum își îngroapă femeile fața în pernă mîinile mele sînt ascuțite și înmuiate în rădăcini...
nu-l văzusem demult. trebuia să-i aduc pastile de la oraș. niște paracetamol și indometacin unguent. ploua torențial și pînă să ajung la mașină punga de hîrtie în care erau medicamentele se făcuse una...
n-a mai rămas nimic doar o stradă goală și niște femei puțin afumate o pată galbenă pe tricou un flacon de parfum gol și o arsură pe limbă bărcuțele s-au întors în port bărcuțele de hîrtie cu...
ți se întîmplă nu? să-ți fie atît de dor de oameni încît să ieși din tine vîrtej ca și cum ai ieși dintr-un apartament trîntind ușa – ah ce bine ți-ar prinde un apartament- să mergi pe stradă...
această uluitoare tristețe se așează peste mine ca pielea unui berbec jupuit așadar merg pămîntul sticlește fiecare grăunte de praf e un mort fiecare zăpadă căzută o blană așadar merg un mers...
